PROIECTELE NOASTRE

Proiecte economice

Sprijinim dezvoltarea economică.

Realizăm parteneriate cu organizații neguvernamentale, instituții ale administrației publice locale și centrale, agenți economici, instituții de învățământ, instituții din domeniul cultural, asociații sportive, organizații sindicale, organizații patronale etc. pentru atingerea scopului.

Proiecte sociale

Susținem antreprenoriatul durabil

Dorim să dezvoltăm sisteme menite să îmbunătățească accesul potențialilor beneficiari la programe de dezvoltare personală și profesională cât și politici care să ajute la dezvoltarea locală, regională.

Proiecte de mediu

Desfășurăm programe ecologice și de protecție a mediului

Asociația desfășoară activități în domeniul protecției mediului la nivel local, regional și național. Asociația are ca scop dezvoltarea durabila prin inițierea și implementarea unor proiecte pe termen scurt, mediu și lung în domeniul conservării naturii, biodiversității și păduri, mediul urban și rural, protecția atmosferei și schimbărilor climatice.

SUNTEȚI INTERESAȚI?
PLEASE CONTACTAȚI-NE